Luna Nouă din Săgetător are loc pe data de 23 noiembrie 2022 și vine către noi cu o energie extrem de puternică, deoarece este însoțită și de vibrația Portalului Divin din 22.11.2022.
Ce înseamnă așadar Luna Nouă în Săgetător pentru noi toți?
Să ne provocăm temerile cele mai profunde și să observăm ce se întâmplă.
Luna Nouă din Săgetător de pe 23 noiembrie 2022 ne atrage atenția asupra spiritului nostru de aventură și asupra modului în care interacționăm cu noi posibile perspective.
Fiecare fază de Lună Nouă este unică, oferind propria sa magie guvernată de energia astrologică în care se încadrează lună de lună.
Luna, ca și Soarele, călătorește ciclic prin toate cele douăsprezece semne zodiacale. Luna trece printr-o constelație zodiacală la fiecare două zile și jumătate, având nevoie de puțin peste douăzeci și nouă de zile pentru a finaliza un tur complet.
De la o lună la alta, faza de Luna Nouă aterizează în următorul semnul zodiacal, în ordinea anotimpurile stabilite de rotația Soarelui.
Când Luna Nouă este poziționată într-o anumită energie astrologică, ea preia acea vibrație, afectându-ne emoțiile cu respectiva frecvență.
Această energie ne indică precis unde să ne concentrăm în fiecare lună, îndreptându-ne atenția către acel aspect din viața noastră.
Săgetătorul este vedeta acestei faze de Lună Nouă pentru noi toți. Indiferent de semnul nostru solar, fiecare dintre noi va experimenta acest eveniment astral în moduri diferite.
Pentru fiecare dintre noi, este timpul să începem ceva nou, să asumăm o schimbare și să ne stabilim o cale mult mai clară către propriile dorințe, visuri, planuri și nevoi.
Ce înseamnă această Luna Nouă din Săgetător | 23 noiembrie 2022
Aceasta fază de Lună Nouă este una extrem de puternică și de importantă, deoarece ne ajută să intrăm în contact direct cu propriul potențial și să ne stabilim intențiile clare de manifestare a acestuia. Mai mult decât atât, ea stabiliește energia finalului de an.
Adesea, avem tendința de a ne opri înainte de a realiza ceea ce suntem capabili să realizăm. Ne sabotăm chiar înaintea liniei de finish, fără să aflăm vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă am fi reușit cu adevărat.
Cauzele principale ale acestui tip de comportament provin fie din frica de necunoscut, fie din teama de a avea succes sau din frica de eșec.
Totuși, punctul comun al acestor cauze este FRICA. Iar acest lucru ne suprimă viziunile pozitive și ne trimite direct într-o spirală descendentă de gânduri anxioase și intruzive.
Această Lună Nouă în Săgetător este o oportunitate de a ne îndepărta de fricile de orice natură și de a ne întreba cum putem transmuta acest sentiment negativ în ceva construtiv și benefic parcursului nostru.
Dacă totul merge bine, cine aș putea deveni cu adevărat?
Săgetătorul reprezintă justiția și cunoașterea spirituală. Energia sa este mereu în căutarea adevărului și ne amintește că uneori adevărurile noastre interioare trebuie rescrise.
Cu toții avem povești pe care le spunem despre viața noastră, avem perspective proprii, dar avem și tendința de face de cele mai multe ori presupuneri greșite și de a ne crea așteptări care în cele din urmă duc la amăgire și dezamăgire.
Unele dintre aceste adevăruri ne servesc și ne ajută să ne formăm propriile identități. Altele, însă, ne limitează și ne țin blocați în anumite convingeri care, în realitate, ne obturează potențialul nostru suprem.
Această fază de Lună Nouă din Săgetător este un moment excelent pentru a privi cu mare atenție adevărurile care ne conduc viața și să ne întrebăm dacă vreunul dintre acestea trebuie schimbat, modificat sau dezvoltat.
Adevărurile formează totodată și zona noastră de confort. Ele ne oferă comportamente, gânduri și credințe pe care să ne bazăm. Ne ajută să ne simțim în siguranță și deseori ajungem să ne atașăm profund de adevărurile noastre.
Putem deveni atât de atașați, încât ne străduim să le apărăm și chiar să le dezbatem cu ceilalți pentru a-i convinge că acestea sunt valide. În timp ce anumite adevăruri ne servesc, nu toate ne ajută să ne manifestăm clar, concret și benefic propriile viziuni.
Pentru a crea o viață care să ne despartă de vechile modele și comportamente, trebuie să rescriem câteva dintre aceste adevăruri, principii și valori după care ne ghidăm existența.
Este important să conștientizăm că avem nevoie să ieșim din zona de confort care ne limitează expansiunea.
Avem nevoie să ne pierdem în necunoscut și să permitem incertitudinii să deschidă poarta către o nouă viață mult mai complexă, extinsă și uimitoare față de cea trăită până în momentul prezent.
Cum să navigăm prin energia Lunii Noi din Săgetător | 23 noiembrie 2022
Pe durata acestei faze de Lună Nouă din Săgetător, este benefic să identificăm orice adevăr de care simțim că ținem cu dinții. Aceste adevăruri au căpătat în propria existență forma unor credințe, a unor dogme sau a unor filozofii de viață.
Revizuirea acestora este esențială în următorul interval de timp, deoarece acestea pot apărea ca niște îndoieli ce ajung să estompeze potențialul propriu.
Pe măsură ce ne notăm intențiile pentru această fază de Lună Nouă din Săgetător, este important să observăm dacă apar adevăruri vechi care ne pot sabota visurile și dorințele.
Există o voce în fiecare dintre noi care ne spune ce este sau nu este posibil, aceasta se numește EGO și ne reține de la a avea o viață așa cum ne-am dori cu adevărat.
Putem afla care sunt adevărurile de care este important să ne eliberăm punându-le la îndoială pe tot parcursul următorului ciclu lunar.
Ori de câte ori simțim rezistență sau ezitare în energia noastră față de visurile, intențiile și dorințele stabilite, să observăm dacă este vorba despre un adevăr vechi care se dezvăluie.
Săgetătorul ne vorbește despre experiența directă cu viața. Pe măsură ce ne explorăm adevărurile și paradigmele, este important să ne întrebăm dacă acestea sunt cu adevărat ale noastre, provenite din experiențele proprii sau sunt induse, preluate, dobândite din educația primită acasă și în sistemul de învățământ.
O mare parte din ceea ce alcătuiește povestea noastră personală provine din copilărie și include lucruri preluate. Adesea presupunem că ceea ce am învățat acasă sau la școală este 100% valabil, dar nu este întotdeauna așa.
Principiile, valorile, sistemul de credințe și paradigmele pot fi transmise din generație în generație. Ele vor continua pe tot parcursul vieții noastre până când ne vom decide să le confruntăm și să punem ordine în acestea.
De foarte multe ori trăim chestiuni preluate fie pe linie karmică, fie prin exemplul primit de la familie sau de la profesori.
Ajungem la maturitate și constatăm că nu reușim să fim funcționali într-o relație de cuplu, asta pentru că modelul văzut acasă a fost unul nepotrivit nevoilor noastre, iar ulterior la nivel subconștient am ajuns să ne identificăm cu acesta și să repetăm greșelile văzute în familia de proveniență.
Sau ajungem în punctul în care să ne dorim să aflăm care este propria menire, vocație, însă devenim mult prea temători în a experimenta chestiuni noi până în punctul în care să ne identificăm propria cale, deoarece acasă ni s-a spus că cel mai important lucru este să avem un serviciu, indiferent care ar fi acesta. Important este să ai întotdeauna siguranța locului de muncă. Parțial greșit!
Acest lucru împiedincându-ne inclusiv să ne atingem potențialul maxim și abundența financiară la care am putea ajunge dacă ne-am urma vocea interioară.
Și uite așa ducem mai departe energia sacrificiului inutil și a neajunsurilor materiale. Așa ajungem să ne mulțumim cu puțin, convinși fiind că nu merităm mai mult.
Exemplele pot continua, însă mă gândesc că ați prins ideea.
Suntem însă sub influențele celor două eclipse ce au avut loc recent, cea de Soare din zodia Scorpion și eclipsa totală de Lună din zodia Taur, dar și sub influența celor două Portaluri Divine, cel din 11.11.2022 și cel din 22.11.2022. Așadar, avem posibilitatea să curățăm din bagajul karmic.
Toate aceste evenimente astrale ne împing spre ideea de stabilitate, atât în plan emoțional, sufletesc, relațional, cât și în cel material, financiar.
Avem nevoie să devenim mult mai conștienți de viteza de manifestare a propriilor gânduri, amplificate de toate aceste energii astrale și să ne concetrăm pe ceea ce ne dorim cu adevărat să se întâmple de aici încolo în viața noastră.
Sunt amplificate inclusiv simptomele la nivelul corpului fizic, de aceea este vital să ne conectăm profund cu nevoile și dorințele noastre reale, autentice. Cu adevărul nostru interior.
Este un moment oportun pentru ruperea tiparelor, a subtiparelor, a barierelor de orice fel, a blocajelor și a karmei de neam.
Luna Nouă din Săgetător este momentul perfect în care să decidem singuri ce tip de energie ne va dicta viața de aici încolo. Pur și simplu nu mai este suficient să acceptăm poveștile și adevărurile preluate de la cei de dinaintea noastră.
Pentru a ne extinde cu adevărat conștiința și a ne elibera de tiparele limitative, trebuie să ne formăm propriile adevăruri, idei, concepții și valori care să reflecte experiența noastră directă cu viața.
Luna Nouă din Săgetător și influența lui Jupier | 23 noiembrie 2022
Pe această fază de Lună Nouă din Săgetător, avem aspectul benefic format de planeta Jupiter împreună cu Luna și Soarele. Jupiter este planeta care guvernează zodia Săgetător. În astrologie este considerată a fi planeta norocului, a oportunităților, a șanselor, a expansiunii și ne vorbește despre legătura ființei umane cu credința și spiritualitatea.
Jupiter, Marele Benefic din astrologie, ne ajută să ne identificăm potențialul și să ne apropiem de credință pentru a reuși să îl atingem. Reprezintă, de asemenea, o energie extrem de benefică, deoarece ne ajută să avem încredere că întotdeauna este loc de mai bine în viața noastră.
Pe parcursul aceastei faze de Lună Nouă din Săgetător, Jupiter este activat. Această energie ne ajută să simțim unde să ne oprim înainte de a deveni o mare forță, atât în viața noastră, cât și în cea a celorlalți, pentru a realiza ce avem de eliberat, schimbat și de îmbunătățit.
Invitația Lunii Noi din zodia Săgetător | 23 noiembrie 2022
Luna Nouă din Săgetător ne oferă un moment puternic pentru o resetare energetică. Pe măsură ce Luna se întâlnește cu Soarele pe cer, începem un nou ciclu lunar. Scânteia creată în urma întâlnirii lor ne oferă noi vibrații care așteaptă să fie valorificate și utilizate.
Fiecare ciclu lunar ne aduce noi oportunități, noi adevăruri și noi perspective. Este un memento constant că ne putem schimba și crea posibilități inedite, curajoase.
Pe măsură ce ne notăm intențiile pe parcursul acestui eveniment astral, este important să avem curajul de a vizualiza și de a spera la mult mai mult decât avem în prezent.
Faza de Lună Nouă din Săgetător, din 23 noiembrie 2022 ne invită să rupem barierele create de atașamentele trecutului nostru individual și colectiv.
Poate fi tentant să ne concentrăm asupra detaliilor și a pașilor călătoriei noastre, însă această Lună Nouă, este despre ceva mult mai semnificativ.
Ne va ajuta să facem un pas înapoi și să încercăm să vedem imaginea de ansamblu a vieții noastre. Apoi să observăm cu atenție unde ne autolimităm și de ce.
Este important să ne extindem percepțiile și să vedem câte oportunități se află în jurul nostru, atunci când privim dincolo de convingerile limitative.
Acest moment este despre a ne concentra pe resursele pe care le avem la dispoziție și pe posibilitățile actuale, în detrimentul gândurilor negative, a anxietății și a fricilor de orice fel.
Luna Nouă din Săgetător este despre găsirea sensului și a scopul superior din viața fiecăruia dintre noi.
Enjoy!