Cum se simte un suflet rănit?
Cu siguranță ai experimentat până acum momente în care ai simțit că sufletul este obosit din cauza rănilor pe care le-a tot adunat de-a lungul timpului.
La nivel de suflet ne alegem lecțiile pe care le avem de învățat în această existență, de la familia în care ne naștem, la experiențele amoroase, sociale, până la parcursul nostru profesional. Inclusiv, anumite afecțiuni ale sănătății pot fi lecții pe care sufletul le-a ales pentru a le trăi la nivel de experiență în plan fizic astfel încât să poată evolua.
Sunt convinsă că măcar o dată te-ai întrebat de ce în viața ta a existat la un moment dat sau există chiar în prezent o persoană care aparent a părut sau pare complet nepotrivită pentru tine.
O persoană care iese din tiparul tău, din sistemul tău de principii, valori și credințe, practic din tot ceea ce reprezinți tu.

Ai auzit probabil de relații karmice…acestea nu sunt doar legate de parteneri amoroși, ci și de familie, prieteni, copii, colegi sau șefi. Însă, în cadrul relațiilor amoroase avem ocazia de a ne cunoaște cel mai bine și de a aduce la suprafață toate rănile și traumele acumulate din copilărie și până în prezent.
Ei bine…sufletul tău știe mult mai bine decât mintea de ce a ales această persoană. Chiar dacă relația dintre voi este sau a fost una dificilă, toxică, plină de suferință, dezamăgire, stres sau supărare sufletul știe precis de ce fel de lecții are nevoie pentru a evolua.
Iar persoana din viața ta reprezintă la momentul prezent sau la momentul la care a avut loc relația,profesorul cel mai potrivit pentru ca să poți evolua într-o formă sau alta.
Și atunci ce este de făcut?
Sufletul clar este rănit, pentru că el în acest plan trăiește experiența întâlnirii sale cu egoul și practic acesta este cel care oglindește și semnalizează rănile, suferințele și durerile noastre.
Vei spune: „Da, dar cum este posibil să iubesc sau să fi iubit o persoană care m-a făcut sau încă mă face să sufăr?”
Acest lucru se întâmplă pentru că sufletul creează acele atașamente necesare tocmai pentru ca în relația respectivă atâta timp cât este nevoie pentru a învăța ce avem de învățat.
Dacă însă, după ce aceste lucruri au fost conștientizate, discutate și duse pe drumul rezolvării, nu își găsesc soluții și corespondent în planul concret al vieții, înseamnă că a venit momentul să se pună punct și să se meargă mai departe.

De asemenea, este bine să știi faptul că în astfel de relații karmice se activează rănile copilului interior. Îmi dau seama că ai tot auzit vorbindu-se peste tot despre acest subiect, însă este într-adevăr ceva extrem de important în parcursul nostru evolutiv.
Pentru a putea trăi o viață echilibrată, armonioasă, împlinitoare, avem nevoie să devenim părinții propriului copil interior, astfel încât să ne oferim acele părți pe care nu le-am primit de la părinții noștri.
În cazul în care simți o apăsare la nivel interior, pentru că ai trecut recent printr-o experiență care ți-a rănit sufletul, vin în întâmpinarea ta cu un exercițiu menit să te ajute să eliberezi din povara pe care o duci în tăcere.
Este un exercițiu simplu pentru un suflet rănit, în 5 pași, pe care te sfătuiesc să îl faci cel puțin 21 de zile la rând, în cazul în care rana este foarte adâncă, astfel încât, mintea să integreze informațiile și să creeze un nou program benefic ce va vindeca treptat trauma din sufletul tău.
Să începem!
Pasul 1 – Așează-te confortabil.
Înainte de a începe, aerisește încăperea în care vei sta pe parcursul acestui exercițiu de vindecare pentru a inspiră aer proaspăt.
Poți sta întins/ă pe pat sau în poziție de lotus, important este să te simți în siguranță. Acoperă-te cu o pătură pufoasă dacă simți nevoia de căldură.
Pune pe fundal o muzică liniștitoare.
Pasul 2 – Închide ochii.
Respiră lent, profund, de câte 4 ori. Inspiră pe nas, expiră pe gură. În timp ce inspiri numără lent până la 4, apoi ține-ți respirația pentru încă 4 secunde, expiră numărând până la 4, apoi până să ai treci la următoarea expirație numără iarăși până la 4.
Imaginează-ți cum cu fiecare expirație eliberezi un gând negativ sau o emoție apăsătoare.
Pasul 3 – Vizualizează.
Imaginează-ți că în fața ta este un foc mic, blând. Lângă el stai tu împreună cu versiunea ta rănită. Poate ești tu mic/ă. Poate ești tu în adolescență sau în prezent.

Privește-o cu atenție, observ-o.
Ce simte?
Ce-ar avea nevoie să audă?
Spune-i, în gând, cu voce caldă:
„Te văd. Te aud. Te simt. Ești iubit/ă și în siguranță chiar și în suferința ta.”
Pasul 4 – Eliberare.
Spune în gând sau cu voce tare, pe fiecare expirație, pe rând:
„Îmi dau voie să simt.”
„Îmi dau voie să plâng.”
„Îmi dau voie să nu știu.”„Îmi dau voie să mă iert.”
„Îmi dau voie să fiu în durere fără să mă pierd.”
„Știu că va veni și un timp de pace.”
Stai cu respirația ta. Dacă vin lacrimi, lasă-le să curgă. Ele spală și curăță din punct de vedere energetic fiecare încărcătură negativă din trupul, sufletul și mintea ta.
Pasul 5 – Întoarcerea blândă.
Când simți că e suficient, adu-ți atenția în corp. Mișcă ușor degetele și deschide ochii.
Ia-ți un moment pentru a ține palmele în dreptul inimii și pentru a te îmbrățișa cu blândețe și iubire.
La final poți spune o rugăciune în semn de recunoștință pentru faptul că ai permis să te eliberezi și că ai dat dovadă de iubire față de propria persoană.
Mulțumește Sinelui tău superior, îngerilor păzitori, ghizilor spirituali, tuturor entităților de lumină, Universului, lui Dumnezeu, cui simți și consideri că ți-a permis să ajungi în contact cu aceste experiențe și informații.

În speranța că acest exercițiu pentru suflet rănit îți este util te invit să lași un comentariu.
Fie ca toate lecțiile sau provocările pe care le-ai întâmpinat, le întâmpini sau pe care le vei întâmpina să te șlefuiasca în diamantul prețios care se află deja în sufletul tău.
Enjoy your life!