Așteaptă un moment...

 

Caracteristici Balanță

23 SEPT - 22 OCT

Caracteristici Balanță

23 SEPT - 22 OCT
Zodia Balanță - Terapie prin astrologie
Dragoste
Bani
Carieră
Sănătate
CE TRĂSĂTURI DEFINESC ZODIA BALANȚĂ?

Când spunem Balanță, ne gândim la echilibru și la începutul toamnei. Este perioada în care începem pregătirile proviziilor pentru iarnă. Perioadă în care începem să ne chibzuim mai bine resursele.

Zodia Balanță și toamna
Zodia Balanță și toamna, foto @weheartit.com

Faci parte din categoria semnelor cardinale alături de BERBEC, RAC și CAPRICORN.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că, ești zodia care reprezintă cel mai bine aerul și marchezi începutul ciclului zodiilor de aer, Balanța fiind urmată de către VĂRSĂTOR și de către GEMENI.

Acest lucru îți poate conferi inițiativă, acțiune, elan și ambiție.

Un impediment ar fi faptul că, de multe ori semnele cardinale inițiază lucruri, însă le este greu să le ducă la bun sfârșit.

Ritmul tău este unul rapid, iar efectul acțiunilor tale este brusc.

Atențe însă, deoarece ești atât de orientat/ă spre acțiune, încât dacă nu găsești o problemă pe care să o rezolvi, atunci vei căuta să creezi una doar pentru a-ți ocupa timpul.

Făcând parte din rândul semnelor cardinale, ești înzestrat/ă cu capacități de lider, iar atunci când din diferite motive nu ești lăsat/ă să conduci devii foarte ursuz/ă, indispus/ă, irascibil/ă, cicălitor/oare și critic/ă.

Zodia Balanță ursuză
Zodia Balanță ursuză, foto @wordslingersok.com

Aceste trăsături pot îndepărta oamenii din jurul tău. De aceea, este indicat să te focusezi în situații de acest gen pe ideea de echilibru, care îți este tare familiară. Armonia, frumosul, liniștea, înțelegerea și relaxarea fac din tine un magnet pentru cei din jur, așa că folosește-te cât mai des de ele.

Nu uita că răbdarea este o virtute!

Verbul care te caracterizează este „ EU ECHILIBREZ  ” .

Îți place tot ce este legat de arte, de frumusețea mișcării, ești un/o bun/ă evaluator/oare al/a lucrurilor făcute cu măiestrie, cu talent și pasiune.

În societate faci de fiecare dată o figură frumoasă, lași o impresie excelentă celor din jur. Carisma, diplomația, eleganța, jovialitatea, simțul umorului, tenacitatea sunt câteva dintre atuurile tale, atunci când ieși în lume. Ești o prezență extrem de agreabilă, mereu pozitivă, optimistă, surâzătoare și puternică. Asta este impresia pe care o lași prin toate cercurile în care te învâți.

Zodia Balanță și echilibrul
Zodia Balanță și echilibrul, foto @vertigodetective.com

Însă, deși în aparență pari apropape perfect/ă, la o privire mai atentă lucrurile nu stau chiar așa.

Atunci când ești în sânul familiei, tratamentul se schimbă, ori devii dictatorial/ă, ori pasiv, neimplicat, dependent de cei apropiați, chiar delăsător/oare.

Nu este un capăt de țară, dacă aceste lucruri sunt conștientizate și acceptate. Dar, asta nu este suficient! Următorul pas este să iei măsuri pentru a remedia aceste aspecte.

Pune-ți în valoare toate calitățile enumerate mai sus, inclusiv în căminul tău. Evită să devii certăreț, prea critic, prea brutal în exprimare sau prea indulgent cu propria persoană.

Tinzi să ții mai mult la ce spune „gura lumii” , la imaginea aparentă pe care o îngrijești mai mult decât atenția oferită nevoilor familiei tale.

Aici este bine să echilibrezi balanța, să oferi în mod egal, atât celor din societate, cât și celor apropiați ție.

………………………………………………………………………………………………………………….

Ce planetă te guvernează?

Planeta care veghează asupra ta este Venus, planeta iubirii, zeița frumuseții în mitologia Greciei antice.

Venus guvernatoarea zodiei Balanță
Venus guvernatoarea zodiei Balanță, foto @cleanpng.com

Această planetă simbolizează capacitatea de a iubi, tipul de partener la care râvnim și ceea ce ne place mai mult în viață – de la dragoste, la lux, artă și estetică.

În cazul tău spiritualitatea ia forma iubirii în planul fizic.

Sunt importante pentru tine vorbele frumoase, momentele romantice, tandrețea, senzualitatea și atracția puternică.

Te ghidezi în dragoste după proverbul „Dragostea curată și suspiciunea nu pot locui împreună. ” Nu suporți constrângerile de niciun fel și nici posesivitatea. Consideri că iubirea este ceva sublim și nu este loc de gelozie și neîncredere.

Apropo de dragoste….

………………………………………………………………………………………………………………….

ZODIA BALANȚĂ ȘI DRAGOSTEA
Așa cum povesteam și mai sus ești înzestrat/ă cu foarte multe calități, iar pe deasupra Venus veghează asupra ta. Așa că, dragostea plutește în aer.
Ești veșnicul/a îndrăgostit/ă. Romantismul, tandrețea, bunele maniere, respectul, confortul, umorul și naturalețea sunt criterii principale după care îți ghidezi viața amoroasă.

Zodia Balanță și romantismul
Zodia Balanță și romantismul, foto @commonsenseleadership.com

Până în momentul în care îți găsești partenerul/a potrivit/ă ești destul de pretențios/oasă. Nu îți intră oricine în grații. Diplomația te ajută extrem de mult atunci când este cazul să ieși din situații stânjenitoare din punct de vedere romantic. Vei știi întotdeauna cum să refuzi un/o posibil/ă pretendent/ă într-un mod extrem de delicat, fără să jignești sau să pui în inferioritate interlocutorul.

Iubești viața cu totul, și cu bune și cu rele. Și în cea mai neagră situație tu reușești să aduci lumina și speranța.

Veselia este la ea acasă, în semnul tău zodiacal. Nu suporți partenerii pesimiști, negativiști, posaci, geloși și mult prea pragmatici.

………………………………………………………………………………………………………………….

Femeia Balanță și dragostea

Tu, dragă doamnă Balanță ești o poveste. Ești eleganța în persoană, veșnic cochetă, parfumată, stilată, surâzătoare, seducătoare fără voia ei, carismatică nevoie mare și teribil de amuzantă. Cel mai de preț și mai fermecător accesoriu al tău este zâmbetul. Am descris femeia perfectă, nu? 😊

Doamna Balanță și eleganța
Doamna Balanță și eleganța, foto @pinterest.com

Foarte aproape de perfecțiune, într-adevăr, însă dacă nu se acționează conform voinței tale atunci poți deveni extrem de repede pretențioasă, mofturoasă, răsfățată, schimbătoare, critică, iubești să te contrazici și încăpățânată.

Așa că bărbatul care va vrea să-ți cucerească inima pe veci va trebui să fie extrem de încrezător în forțele proprii, șarmant, să aibă un sănătos simț al umorului, să aibă o funcție importantă, să fie versat, romantic, atent, să-ți facă mereu cadouri, să te răsfețe cu vorbe dulci, să aibă foarte multă răbdare, să-ți dea liberatea de care ai nevoie…. ce să mai?! Se pare că și potențialul partener trebuie să tindă spre perfecțiune la fel ca tine, dragă doamnă Balanță.

 

Dacă bărbatul va reuși să întrunească o bună parte din aceste caități, atunci succesul către inima ta este garantat.

Îi vei fii loială pe viață, nu vei mai avea ochi și urechi pentru alți bărbați, deși este posibil să fii curtată până la adânci bătrâneți.

Te hrănești cu complimentele și privirile admirative ale bărbaților din jur, dar și cu invidiile stârnite în rândul femeilor. Ești o femeie puternică, demnă, onestă, și urăști mult văicăreala și autocompătimirea.

Ai mereu încredere în forțele tale, însă din cauza unui grad foarte mare de comoditate poți ajunge să devii dependentă de partener. Acest lucru se întâmplă doar pentru că ai tendința să devii ușor leneșă, plăcându-ți foarte mult confortul.

Doamna Balanță, complimentele și invidia stârnită
Doamna Balanță, complimentele și invidia stârnită, foto @pixers.uk

În tine se duce o luptă între ideea de independență și cea de dependență, tocmai din pricina acestui cusur. Este mai bine când este o altă persoană care duce la bun sfârșit ceea ce începi, nu-i așa? 😊

O soluție principală pentru acest „sindrom” este ACȚIUNEA.

Și dacă nu mă crezi, atunci ești liber/ă să încerci să stai o zi întreagă fără să faci absolut nimic, să „lenevești ”, să nu te uiți la televizor, să nu vorbești la telefon, să nu petreci timp pe internet, să nu ieși din casă ș.a.m.d. .

Ai înțeles ideea?! Este clar că nu vei putea sta fără să faci absolut nimic, însă tu mai mult decât alte zodii ai nevoie de o motivație puternică în permanență, astfel încât să poți duce la bun sfârșit lucrurile de care te apuci.

………………………………………………………………………………………………………………….

Bărbatul Balanță și dragostea

Cât despre tine domnule Balanță îți place terbil să-ți dai cu părerea despre orice, chiar dacă este nevoie sau nu de acest lucru.

Și tu la rândul tău ești un tip elegant, extrem de șarmant, îmbrăcat cu bun gust, care miroase mereu a parfum sofisticat.

Bărbatul Balanță și eleganța
Bărbatul Balanță și eleganța, foto @parisiangentleman.co.uk

Și în cazul bărbaților cu posibilități financiare mai mici, această eleganță se va traduce prin felul în care vorbesc, prin felul în care îți poartă lucrurile, mereu curate și călcate. Pedanța este o trăsătură care nu lipsește indiferent de posibilitățile financiare, de educație sau context.

Tu vei căuta frumusețea în toate formele ei, atât în plan fizic, cât și spiritual. Îmbini foarte bine sentimentele cu rațiunea.

Dacă doamna Balanță este veșnic admirată și curtată, tu vei fi amabil și curtenitor.

Ești un romantic incurabil, trăsătură ce te ajută de minune în cucerirea femeilor.

Având în vedere că ești un admirator împătimit al frumuseții, poate fi dificil pentru tine să fii într-o relație stabilă, deoarece tentația va fi foarte mare, și vei dori să te întorci înapoi la partea de cuceritor.

Însă, cum orice naș își are nașul, asta se întâmplă și în cazul tău.

În momentul în care vei găsi o femeie puternică, care știe ce vrea, poate chiar ușor autoritară, inteligentă, spirituală, pe deasupra și frumoasă, atunci vei știi că până aici ți-a fost, și vei face absolut tot ce îți stă în putință să o păstrezi.

Ești un bărbat generos, iar femeia de lângă tine va fi pe primul loc întotdeauna în viața ta, vei știi cum să o răsfeți, să respecți, să o susuții și să o protejezi.

Bărbatul Balanță în cuplu
Bărbatul Balanță în cuplu, foto @zedge.net

Atenție însă la faptul că ești foarte schimbător, ceea ce poate genera neîncredere. Practic lași impresia că partenera nu se poate baza pe tine, că acum zici una, iar mâine te vei schimba la 180 de grade. Iar asta nu este tot, este posibil ca partenera ta nici să nu afle de aceste schimbări bruște direct de la tine…

Așa că ai girjă la atenția pe care o acorzi acestui aspect, deoarece rănește oamenii de lângă tine și îi îndepărtează.

În dragoste, odată întâlnită marea iubire aceste stări extrem de schimbătoare se vor diminua considerabil, însă până în acel punct, ai mare grijă câte victime faci. Nota nu rămâne niciodată neplătită. 😊

………………………………………………………………………………………………………………….

ZODIA BALANȚĂ ȘI CARIERA
Un lucru este clar la acest capitol- voi cei din zodia Balanță nu sunteți făcuți pentru munca fizică, ci mai degrabă pentru cea intelectuală.

Zodia Balanță și munca intelectuală
Zodia Balanță și munca intelectuală, foto @pinterest.com

Prin urmare, așa cum am tot menționat pe parcursul articolului, unul dintre lucrurile în jurul căruia vă gravitați este frumusețea. De aici, vi se potrivesc excelent profesiile care au legătură cu domeniul artistic. De la critic de artă, la decorator de interioare, la pictor/iță, stilist/ă, muzician/ă, estetician/ă, maestru de ceremonii, dansator/oare etc. .

Este foarte important pentru voi să va puteți pune la bătaie creativitatea în domeniul profesional.

Zodia Balanță și creativitatea
Zodia Balanță și creativitatea, foto @ideas.ted.com

Balanța se simte foarte bine într-o echipă, are nevoie vitală să fie încojurată de oameni. Voi vă veți găsi mereu locul într-un grup, deoarece aduceți echilibru, sunteți oamenii de legătură în orice context vă aflați.

Deoarece asociăm Balanța cu echilibrul, vi se potrivesc foarte bine și profesiile care au legătură cu justiția – avocat, judecător, procuror, meserii legate de echilibru – gimnast, echilibrist, acrobat, dar vă veți descurca excelent și în diplomație sau consiliere de orice fel.

………………………………………………………………………………………………………………….

Femeia Balanță și cariera

Tu, dragă doamnă Balanță, cu abilitățile tale sociale poți dezvolta o carieră strălucită în domenii precum comunicarea sau relațiile publice, și de ce nu, chiar domeniul politic.

Femeia Balanță și cariera
Femeia Balanță și cariera, foto @pinterest.com

Te vei descurca excelent și în domeniul vânzărilor (de obiecte de artă, obiecte de lux, decorațiuni, chiar și case), deoarece vei îmbina foarte armonios diplomația cu puterea ta de convingere, cu un astfel de mix nu ai cum să dai greș.

………………………………………………………………………………………………………………….

Bărbatul Balanță și cariera

Cam acelați lucru este valabil și pentru tine domnule Balanță, având aceleași puncte principale cu doamna Balanță, respectiv atracția pentru tot ce este frumos și nevoia de echilibru, armonie.

Așa că, indiferent ce vei alege să faci, te vei ghida după aceste două aspecte pregnante din viața ta. Vei putea avea o carieră minunată în domeniul diplomației și cel politic.

Te poți orienta chiar și spre domeniul medical, unde poți deveni un diabetolog, nefrolog sau urolog excelent.

Barbatul Balanță și cariera

Concluzie pentru zodia Balanță

Pentru că ai un suflet cald, îți plac oamenii și ești generos te-ai descurca de minune și ca asistent social.

Foarte important de reținut este faptul că indiferent ce veți alege să faceți pe plan profesional, este esențial să va mențină în priză motivația, creativitatea și interesul pentru nu vă plafona și delăsa ulterior.

De asemenea, un alt aspect de care este bine să țineți cont este acela că odată început un proiect, acesta trebuie dus la bun sfârșit, chiar dacă pe parcurs simțiți nevoia să abandonați din motivele menționate mai sus, luptați-vă să nu o faceți, iar rezultatele vor pe măsură.

Alegeți-vă domenii în care să aveți contact permanent cu oamenii, deoarece acesta este un factor esențial în buna voastră funcționare.

Orice muncă ce presupune izolare vă deprimă.

………………………………………………………………………………………………………………….

ZODIA BALANȚĂ ȘI SĂNĂTATEA
Părțile anatomice atribuite Balanței din punct de vedere medical sunt:

  • rinichii
  • șoldurile
  • zona lombară
  • pielea
  • și glandele suprarenale.

Acestea sunt părțile corpului care pot prezenta o predispoziție la eventuale probleme de-a lungul timpului.
Asta nu înseamnă că este obligatoriu să existe situații de acest fel.

Tocmai pentru faptul că te ghidezi după armonie și echilibru, emiți aceleași pretenții și de la cei din jurul tău, iar dacă acest lucru nu se materializează, atunci ai tendința să te stresezi foarte mult din acest motiv, fapt ce îți poate genera o stare generală de indispoziție.

Zodia Balanță și echilibrul
Zodia Balanță și echilibrul, foto @fineartamerica.com

Dacă locul de muncă sau relația de cuplu nu te împlinesc, îți creează un mediu stresant și te dezamăgesc poți ajunge destul de ușor să te îmbolnăvești.

Așa că, este foarte important pentru tine să-ți alegi cu grijă oamenii și contextele, astfel încât să ai parte de un minim din toate situațiile enumerate mai sus.

În timpul tău liber delectează-te cu un film bun, o muzică bună, o plimbare în parc, o piesă de teatru sau de operă, sau cu o ieșire la restaurant. Toate acestea au darul de a te relaxa, liniști și echilibra.

În momentele mai tensionate ai grijă să nu te refugiezi în mâncatul excesiv. Atenție la mâncărurile grase, la cele prăjite excesiv în ulei, la dulciuri și produse de panificație. Deși, toate sunt delicioase, sunt nocive pentru sănătate. De asemenea, este extrem de important pentru tine să te hidratezi foarte, foarte bine tocmai pentru a evita posibilele probleme cu rinichii sau cu vezica urinară.

Zodia Balanță și un stil de viață sănătos
Zodia Balanță și un stil de viață sănătos, foto @clipart.email

Ai o piele foarte sensibilă, de aceea este bine să ai grijă la alegerea materialelor din care sunt confecționate hainele, acestea să fie naturale în procent cât mai mare. Atenție și la materialele din care sunt produse bijuteriille pe care le porți, fiindcă pielea ta va reacționa imediat, dacă ceva nu este în regulă.

Vreau să mai atrag atenția o dată pe aspectul menționat la începutul acestui articol, și anume, grijă mare la comoditatea excesivă. Asta însemnând că sportul este posibil să nu facă parte din activitățile voastre preferate, însă vă este extrem de necesar în menținerea unei stări de spirit bune, a unui tonus și bineînțeles a sănătății, atât a trupului, cât și a minții.

Meditația, yoga și terapiile alterative bazate pe uleiuri esențiale, flori sau muzică, de asemenea pot avea un efect incredibil asupra menținerii echilibrului tău interior, atât de important pentru tine.

Zodia Balanță și relaxarea
Zodia Balanță și relaxarea, foto @massagetherapywatford.co.uk

Însă, orice ce ai face nu uita să râzi cu poftă, așa cum numai tu știi. Râsul este sănătate curată!

Comandă acum un abonament pentru sesiuni regulate de consulații

1 LUNĂ
2 ședințe / lună
50 de minute / ședință

- REDUS DE LA 250 RON -
190 RON
3 LUNI
2 ședințe / lună
50 de minute / ședință

- REDUS DE LA 750 RON -
570 RON
1 AN
Acest tip de abonament se poate achita trimestrial
2 ședințe / lună
50 de minute / ședință

- REDUS DE LA 2990 RON -
2280 RON
https://terapieprinastrologie.ro/wp-content/uploads/2020/04/logo-footer-3.png

TERAPIEPRINASTROLOGIE.RO este un website care oferă servicii de consiliere astrologică online. SC ANA DEVELOPMENT S.R.L., CUI: 42741581; J40/7649/2020, Copyright © 2020 TERAPIEPRINASTROLOGIE.RO, toate drepturile rezervate.

error: Content is protected !!